Acasă › Despre noi

Am stat de partea cealaltă a ghișeului

Știm de ce se resping dosarele pentru că am semnat aprobările. Asta e tot ce ne diferențiază, și e suficient.

Adrian Vuță, consultant credite

Adrian Vuță

Consultant credite · peste 20 de ani în sistemul bancar · fost șef de unitate bancară, București


A condus o unitate bancară din București, clasată pe primul loc în rețea la creditare imobiliară. În spatele clasamentului stau două decenii de dosare văzute din interior: care trec, care pică și, mai important, de ce pică unele care păreau bune.

Motivele reale ale unei respingeri nu sunt cele scrise pe site-urile băncilor. Asta e tot ce ne diferențiază, și e suficient.

De ce facem asta

Într-o sucursală poți recomanda un singur lucru: produsul băncii tale. De multe ori e chiar cel potrivit. Alteori nu e, și nu ai voie să spui asta.

Am plecat ca să putem compara. Nu e o poveste mai complicată de atât.

Unde lucrăm

Suntem în București. Lucrăm cu clienți din toată țara și cu români plecați în străinătate, pentru că aproape tot procesul se poate face la distanță: documentele se trimit scanat, iar prezența fizică e cerută în general doar la semnare.

Cum ne plătim facturile

Ne plătește banca la care se închide creditul, printr-un comision calculat la valoarea împrumutului. Pentru tine, serviciul e gratuit, iar costurile creditului sunt aceleași ca și cum ai merge direct la ghișeu.

Întrebarea corectă e ce se întâmplă când o bancă ne plătește mai mult decât alta. Răspunsul nostru: îți arătăm comparația completă, îți spunem cât primim de la fiecare, și dacă recomandarea noastră e banca ce ne plătește mai puțin, o spunem exact așa.

Suntem intermediar de credite nelegat: colaborăm cu mai multe instituții de credit și nu reprezentăm exclusiv niciuna. Remunerația îți este comunicată înainte să semnezi orice document, conform legii.

Ce nu facem

  • Nu spunem „cele mai mici dobânzi din piață”. E o afirmație pe care nimeni nu o poate susține și e exact modul de gândire pe care încercăm să îl schimbăm.
  • Nu promitem termene pe care le decide banca, nu noi.
  • Nu împingem un dosar care nu are șanse doar ca să pară că lucrăm.
  • Nu vindem asigurări, produse conexe sau orice altceva care nu are legătură cu creditul tău.

Vrei să știi exact unde stai?

Trimite-ne cifrele sau o poză cu contractul. Îți spunem în 24 de ore la ce bănci te califici și cu ce diferență. Dacă nu merită, îți spunem și asta.

 Vezi diferența
Scrie-ne